Suntem foarte aprope de una dintre cele mai importante sarbatori anuale: Nasterea Domnului! Craciunul!
Desi de ceva vreme, pentru cei mai multi oameni, aceasta perioada se rezuma la o semnificatie mai mult comerciala - goana dupa cadouri (care totusi plac tuturor, sa fim seriosi), asigurarea unei mese cateodata mai indestulata decat am avea nevoie (unii dintre noi), exista totusi si partea buna: reintregirea familiei.
Dar cel mai mare cadou pe care l-am primit cu totii deja, cu mult timp inainte, este ca a venit pe lume iertarea noastra, Isus, darul cel mai de pret.
 |
| "Si ne iarta noua gresalele noastre/ Precum si noi iertam gresitilor nostri..." |
Dar si noi, oamenii, trebuie sa iertam! De ce este iertarea atat de importanta pentru noi?
Pentru ca iertarea inseamna in primul rand eliberare. Eliberare din "lanturile" invizibile formate din ganduri nu prea bune care cu cat le tinem mai mult in noi, cu atat ne macina mai mult. Indiferent cine ne-a ranit, sau pe cine am ranit la randul nostru, daca ne iertam ne vom vindeca ranile.
A ierta presupune sa-ti asumi responsabilitatea si partea de vina pentru ce s-a intamplat, astfel incat sa gasesti solutia cfea mai potrivita pentru a iesi din impas.
Imposibilitatea de a ierta poate genera numeroase boli, intrucat orice blocaj energetic duce la boala. Si desi uneori este greu sa ierti, întotdeauna este spre binele nostru dacă o facem. Poate unora li se pare greu sa faca acest pas. Cred ca s-ar simti mai bine daca ar "lovi" inapoi. S-ar simti razbunati si si-ar mangaia egou-ul ranit.
Dar asta nu ar putea duce niciodata la iertare, ci la un efect de "bulgare" rostogolit prin zapada. Si in loc sa inlaturam sentimentele negative din noi, le-am amplifica. Poate razbunarea te va face sa te simti "mai bine" pe moment. Dar in realitate, sufletul va suferi, iar acest lucru nu va intarzia sa aiba ecou in sanatatea noastra fizica si psihica.
O concepţie greşită este că trebuie să iertăm pe cel care ne-a nedreptăţit numai dacă el va fi schimbat prin asta. Unii presupun că dacă omul respectiv nu se căieşte şi nu-ţi cere iertare, atunci n-are rost şi nici nu trebuie să-l ierţi. Dar iertarea nu este un act de reformă ci este un act de dezlegare. Nu iertăm pe cineva ca să-l schimbăm neapărat, ci îl iertăm, în primul rând, ca să ne eliberăm pe noi înşine de o povară dăunătoare.
Este interesant faptul că omul crede că prin neiertare îl poate pedepsi pe acela care l-a nedreptăţit. Însă realitatea este că prin neiertare, sufletul celui păgubit este chinuit într-un fel de închisoare în care stă el de bună voie.
Incă o concepţie greşită, de care probabil am auzit cu toţii este că "timpul vindecă orice rană". Dar dacă o boală gravă nu este îngrijită, oare timpul va aduce altceva decât moarte? Nu timpul are puterea de a ne vindeca, ci noi!
Nu cred ca exista om care sa nu fi gresit macar odata fata de aproapele sau, dar am vrea sa fim iertati, nu? Atunci trebuie sa stim si noi a ierta, la randul nostru. Macar sa incercam, totul vine cu putina vointa si introspectie.
Rasplata este ca ne vom simti mai bine, fizic si psihic!
