Martea aceasta am trecut seara prin piata, sa cumpar struguri, ca tot este sezonul lor. Si cautand eu niste struguri frumosi pe care sa-i vanda o tarancuta, ma opresc asupra unora. Si ce-mi vad ochii? Fata aceea mai vindea si catina alba (mai bine zis portocalie).
Desi nu stiam multe despre aceste bobite miraculoase, am intrebat la ce sunt bune, si mi s-a spus ca fac minuni pentru sistemul imunitar. Cum se pregatesc? Pai se spala, se aleg de codite (sunt cam migaloase si trebuiesc manuite cu mare grija pentru a nu le storci), si se pun intr-un borcan de sticla, dupa care se toarna miere cat sa fie acoperite bobitele. Apoi se lasa la macerat cam 2 saptamani, timp in care se amesteca in borcan o data pe zi cu o lingura de plastic sau de lemn (in nici un caz de fier pt ca metalul ii ia din proprietatile curative).
Dupa ce am avut rabdare si le-am lasat sa se imprieteneasca cu mierea, putem lua cate o lingura dimineata, neaparat pe stomacul gol.
La noi in tara denumirea populara a catinei este “boabele de leac ale Maicii Domnului”, întrucât fructele sunt folosite la vindecarea multor boli. Recent, virtuţile medicale ale acestui arbust miraculos au fost prezentate la Congresele Internaţionale din India – la Universitatea Palampur din Delhi şi Germania la Universitatea Humbaldi din Berlin. Tezaurul vitaminic al fructelor, cel mai mare dintre toate plantele medicinale de pe glob, a stârnit un interes excepţional.
Germania şi ţările scandinave importă din România cantităţi de fructe din subspecia carpatică, cea mai valoroasă din lume. Fiind o plantă protectoare, contra radiaţiilor atomice, fructele cătinei albe sunt foarte căutate.Studiile efectuate în ţară şi în S.U.A au demonstrat efectul benefic al fructelor în lupta contra cancerului şi în stimularea sistemului imunitar în scopul prevenirii îmbolnăvirii cu virusul HIV.
Compozitia chimica a catinei: Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Practic catina este o intreaga farmacie a naturii intr-un fruct.
Sfatul meu este: daca o veti gasi in piata, nu evitati sa o luati acasa!
Multa sanatate!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Daca vreti sa lasati un mesaj, acum e momentul!