22 sept. 2011

Castelul Bellver si o priveliste minunata

Song_1_Title

Ramanem si astazi in Palma de Mallorca unde vizitam un castel minunat ce ofera niste privelisti si mai minunate, sa tot staaai sa le privesti!

Vorbesc despre impunatorul Castel Bellver.

Insasi denumirea castelului ne dezvaluie ca acesta este pozitionat intr-un mediu deosebit, Bellver insemnand nimic altceva decat priveliste frumoasa. Situat pe un deal inalt la o altitudine de 112 de metri fata de nivelul marii, in mijlocul unei paduri de pin, castelul este santinela golfului Palmai. 

Arhitectura sa gotica mallorqueza ne atrage privirea in primul rand pentru a admira maretia lui, apoi forma speciala a constructiei, pentru ca, ei bine, acest castel este alcatuit din cercuri concentrice carora li s-au alipit patru turnuri, dintre care unul este distantat de platoul castelului printr-o punte.

Se spune ca a fost nevoie de 10 ani pentru a ridica aceasta opera arhitectonica, iar piatra de temelie s-a pus undeva prin 1300, la ordinul regelui Jaime al II-lea. Imediat dupa finalizarea constructiei, castelul Bellver a fost locuit de catre familia regala a Mallorcai.




Donjonul Castelului Bellver

Incepand cu secolul XVIII si pana la inceputul secolului XX, castelul Bellver a fost transformat in inchisoare militara in timpul Razboiului de Independenta Spaniola, "gazduind" francezi, insa mai tarziu si spanioli.  

Inchisoarea era practic o temnita chiar in cel de-al patrulea turn distantat printr-o punte de platou, turn care purta denumirea de Torre del Homenatje (adica donjon), si care masoara o inaltime de peste 33 de metri. Aceasta temnita  mai purta denumirea de "carcel de S'Olla", si se mai spune ca peretii acesteia sunt plini de semne scrijelite ale prizonierilor care au stat aici.

De atunci insa, a avut nenumarate intrebuintari:
- a fost refugiu pe timpul epidemiei de ciuma
- a fost fortareata militara in timpul rebeliunii germane
- a fost loc de refugiu cand au avut loc debarcarile turce (pe timpul cand piratii turci atacau des insula)

Titanic??? Nu! Castelul Bellver!


Un nivel mai jos regasim curtea interioara, incoronata de 21 de arcade in stil gotic, in mijlocul careia exista inca fantana care deservea pe vremuri pentru stocarea apei necesare in castel.
Tot aici sunt caile de acces catre diverse sali, cateva dintre acestea gazduind in zilele noastre Muzeul de Istorie al orasului Palma.

Si tot in zilele noastre, curtea interioara a castelului Bellver gazduieste Festivalului de Muzica Clasica ce are loc in lunile iulie-august.

arcade in stil gotic, vedere dinspre curtea interioara
 
Intreg castelul este inconjurat de doua santuri: santul principal si antesantul, care in ziua de astazi sunt goale.


Poarta Castelului Bellver, marturie a timpului trecut

Bineinteles ca am lasat la sfarsit ce este mai bun. Terasa sau platoul castelului, unde, odata ajunsi ni se taie respiratia. Avem in fata ochilor o vedere deosebita asupra intregului oras si asupra golfului.




Lost in contemplation ....

Taxa de intrare este de 2,5 euro/adult.

1 comentarii:

Mi se par infricosatoare castelele care au fost inchisori :(

Apropo, te invit sa propui 3 castele din Europa ... la tema saptamanii ce va aparea maine:
http://aliceee-traveler.blogspot.com/2011/09/articolul-pe-care-il-scrieti-voi-tema_18.html

Trimiteți un comentariu

Daca vreti sa lasati un mesaj, acum e momentul!